Av. Ingrid Miclăuș – Lemnaru a participat săptămâna aceasta la evenimentul „Share & Shape 2026”, organizat de ONV Law în parteneriat cu Facultatea de Drept, Universitatea din București.
În cadrul acestui program, av. Ingrid Miclăuș – Lemnaru a susținut workshopul interactiv „Anatomia unui proces penal. De la flagrant la o hotărâre penală definitivă”, prin care a urmărit să ofere studenților o perspectivă practică asupra parcursului unui dosar penal, de la momentul declanșării investigației penale până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Pornind de la exemple practice și prin discuții interactive, au fost analizate fazele procesului penal, rolul participanților în cadrul acestor proceduri judiciare și provocările pe care le presupune gestionarea unor cauze din sfera criminalității economico-financiare (white-collar crime). M-am bucurat să văd interesul, întrebările și implicarea studenților pe parcursul workshopului.
Dialogul dintre practicieni și viitorii profesioniști ai dreptului este una dintre cele mai valoroase investiții în dezvoltarea generațiilor care urmează.