Avocat Ingrid Miclăuș-Lemnaru a obținut, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, o soluție de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite de Curtea de Apel Timișoara asupra bunurilor clientului său (constând într-un imobil hotelier și terenuri) în dosar penal denumit în spațiul public „Devalizarea stațiunii Băile Herculane”, cauză aflată în prezent în faza apelului pe rolul instanței supreme.
Concret, prin sentința penală nr. 243/PI din data de 14.11.2025, Curtea de Apel Timișoara dispusese, printre altele, instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor clientului nostru, în vederea garantării executării măsurii confiscării speciale.
Particularitatea esențială a speței rezidă în faptul că persoana reprezentată de cabinetul nostru nu a avut vreodată o calitate procesuală în faza de urmărire penală, nu a fost subiect al acuzațiilor formulate în cauză și nu a fost vizată de activitatea organelor judiciare. Clientul a dobândit bunurile în calitate de cumpărător de bună-credință, prin acte translative de proprietate încheiate în mod legal. Cu toate acestea, prin hotărârea pronunțată în fond, Curtea de Apel Timișoara a dispus pentru prima dată măsuri asigurătorii asupra bunurilor clientului nostru, fără ca această posibilitate să fi fost pusă anterior în discuția contradictorie a părților și a persoanelor interesate, fără acordarea unui cadru efectiv de apărare și fără respectarea garanțiilor procedurale impuse de dreptul intern și european.
În urma demersurilor judiciare formulate de avocat Ingrid Miclăuș-Lemnaru, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Încheierea din data de 22.04.2026, a admis cererea și a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor clientului. Soluția pronunțată de instanța supremă prezintă o importanță juridică deosebită atât din perspectiva protecției dreptului de proprietate al terților de bună-credință, cât și din perspectiva reafirmării caracterului fundamental al principiului contradictorialității în procesul penal.
Înalta Curte a constatat că instituirea măsurilor asigurătorii s-a realizat cu încălcarea directă a dreptului la apărare și a garanțiilor unui proces echitabil, în condițiile în care persoanele afectate nu au avut posibilitatea efectivă de a formula apărări, de a administra probe și de a combate susținerile care au fundamentat ingerința asupra patrimoniului lor. Instanța supremă a evidențiat inclusiv obligația instanțelor naționale de a respecta standardele europene instituite prin Directiva 2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la exigențele contradictorialității și proporționalității ingerințelor asupra dreptului de proprietate. Relevant este și faptul că Înalta Curte a sancționat expres împrejurarea că măsurile asigurătorii au fost dispuse din oficiu prin hotărârea de fond, fără existența unei dezbateri contradictorii reale și fără oferirea unor garanții procedurale minime persoanelor afectate.
În motivarea soluției, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, între altele, următoarele: referitor la „Măsurile asiguratorii luate de către judecătorul fondului prin sentinţa penală apelată, instanţa constată că luarea măsurilor asiguratorii a fost dispusă fără a fi pusă în discuţia părţilor interesate şi asupra cărora se resfrange în mod direct, nefiind adusă la cunoştinţa acestor parti, cu încălcarea principiului contradictorialitatii şi a dreptului la apărare.
Cu titlu preparator, Înalta Curte apreciază că se impun a fi făcute scurte considerațiuni cu privire la principiul încălcat în cauză, respective principiul contradictorialităţii. În virtutea acestui principiu, toate cererile, excepţiile, în general, toate aspectele unei cauze penale sunt supuse dezbaterii părţilor, subiecţilor procesuali şi procurorului, aşadar tot ceea ce se dezbate în şedinţa de judecată este trecut prin filtrul discuţiei. Contradictorialitatea, astfel cum s-a arătat în doctrină, se rezumă la principiul audiatur et altera pars sau audi altera partem, un principiu elementar care se aplică în orice controversă şi în virtutea căruia părerile, afirmaţiile şi argumentele prin intermediul cărora părţile exercită un control reciproc asupra afirmaţiilor adeversarilor lor procesuali sunt aduse la cunoştinţa organului de jurisdicţie. Pentru instanţa de contencios constituţional, contradictorialitatea este, prin natura sa, o garanţie a dreptului la un process echitabil pentru realizarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, întrucât duce la atingerea obiectivelor constituţionale prin posibilitatea atât a acuzării, cât şi a apărării, nu numai de a lua la cunoştinţă de toate piesele, observaţiile sau elementele de probă propuse judecătorului de natură să îi influenţeze decizia, ci şi de a le discuta ori comenta [D.C.C. nr. 76/2015 (M.Of. nr. 174 din 13 martie 2015)].
Aşadar, dreptul la un proces contradictoriu înseamnă, într-un proces penal, că atât procurorului, cât şi părţii şi persoanei vătămate trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoştinţă şi de a putea aduce observaţii referitoare la toate probele prezentate sau la observaţiile depuse de către cealaltă parte în vederea influenţării deciziei instanţei [D.C.C. nr. 506/2015 (M.Of. nr. 539 din 20 iulie 2015)]. În practică, aceste considerente de ordin teoretic sunt aplicate prin punerea în discuţie de către instanţa de judecată a cererilor procurorului, ale părţilor sau ale celorlalţi subiecţi procesuali şi excepţiile ridicate de aceştia sau din oficiu şi rezolvarea lor prin încheiere motivată. Instanţa se pronunţă prin încheiere motivată asupra tuturor măsurilor luate în cursul judecăţii. Astfel, dreptul la o procedură contradictorie implică, în esenţă, posibilitatea pentru părţile unui proces de a lua cunoştinţă de toate piesele şi observaţiile prezentate judecătorului, de natură a-i influenţa decizia şi de a le discuta (CtEDO, Morel c. Franţei, hotăr.rea din 6 iunie 2000, parag. 27). Atâta vreme cât toate chestiunile au fost supuse dezbaterii părţilor, contradictorialitatea a fost asigurată, neavând nicio importanţă dacă discuţiile nu au avut loc din cauza absenţei vreunei părţi.
În concluzie, importanţa principiului contracitorialităţii în cadrul reglementării mecanismului procesului penal impune atât respectarea principiului separării funcţiilor procesuale, acuzare-apărare-jurisdicţie, şi a principiilor independenţei şi imparţialităţii instanţei de judecată, cât şi garantarea părţilor cu interese antagonice a unor posibilităţi procesuale echivalente, în realizarea cât mai eficientă a propriului interes procesual.
Aplicând aceste scurte considerațiuni la speţa de faţă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a pus luarea măsurilor asiguratorii în discuţia contradictorie a părţilor interesate asupra cărora se resfrange în mod direct. Practic, instanţa care a dispus poprirea şi sechestrul asigurător asupra bunurilor unor inculpaţi şi terţi a facut-o cu nesocotirea drepturilor acestor persoane de a se apară si de a invoca interesele lor legitime cu privire la bunurile afectate de măsurile asiguratorii.
În concret, instanţa de apel constată că judecătorul fondului, la termenul de judecată din data de 21 martie 2025, „reţinând că în raport cu acuzaţiile aduse prin actul de sesizare, în limita dovedirii acuzaţiilor; faţă de cele 22 de imobile care au fost în patrimoniul SC (…) şi faţă de imobilele ce au făcut obiectul executorii silite, în dosarul (…) al BEJ B.G. (imobile ce constituie obiect al cauzei); se va analiza incidenţa/aplicarea măsurilor prevăzute de art. 112 cod penal sau art. 25 alin. 3 cod procedură penală; apreciază necesar punerea în discuţie a introducerii în cauză a persoanelor ale căror drepturi şi interese pot fi afectate de punerea în discuţie a împrejurării că imobilele anterior menţionate ar putea forma obiectul unor măsuri din cele prevăzute de art. 112 cod penal sau art. 25 alin. 3 cod procedură penală şi care în prezent nu figurează în cauză ca participanţi la procesul penal” a dispus prin Încheierea de la aceeaşi dată introducerea în cauză în calitate de participanţi la procesul penal-terţi interesaţi, (care vor fi citaţi cu menţionarea motivului şi o copie după prezenta .ncheiere), următoarele persoane: (…). De asemenea, la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2025, judecătorul fondului a reţinut că ”a dispus introducerea în cauză a terţilor interesaţi în momentul în care probatoriul administrat în cauză, a reliefat necesitatea introducerii în cauză a acestora. Arată că s-au pus în discuţie cele două instituţii, dar nu s-a consemnat nicăieri că se doreşte confiscarea; inculpaţii şi terţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi de prezumţia de bună credinţă. Arată că cercetarea va continua, iar terţii au posibilitatea să propună probele care le consideră necesare. În limita în care se doreşte, vor avea acces la raportul de expertiză, li se va da un exemplar, pentru studiu. Din acest moment terţii iau procedura din stadiul în care este.” Totodată, prin Încheierea din data de 11 aprilie 2025, „reţinând că în raport cu acuzaţiile aduse prin actul de sesizare, în limita dovedirii acuzaţiilor, faţă de cele 22 de imobile ce au fost în patrimoniul SC H. şi imobilele ce au format obiectul executării silite instrumentate de inculpatul B.G. se va analiza incidenţa/aplicarea măsurilor prevăzute de art. 112 cod penal sau art. 25 alin. 3 cod procedură penală şi că între cele 22 de imobile anterior menţionate figurează şi imobilul înscris în CF (…); observând din rapoartele administratorului judiciar CII N.A., depuse în cauză, împrejurarea că imobilul înscris în CF (…), a fost valorificat de către SC H.D. SRL, în procedura de insolvenţă a acestei societăţi, şi că o sumă din valorificarea acestui imobil s-a distribuit către D.M. SRL”; Curtea, potrivit art. 353 alin. 1 c.p.pen., a dispus introducerea în cauză a D.M. SRL, a căror drepturi şi interese pot fi afectate de punerea în discuţie a împrejurării că imobilul anterior menţionat ar putea forma obiectul unor măsuri prevăzute de art. 112 cod penal sau art. 25 alin. 3 cod procedură penală; sens în care se a dispus introducerea în cauză .în calitate de participant la procesul penal-terţ interesat, D.M. SRL. În cele din urmă, Înalta Curte constată că nici cu ocazia dezbaterilor din data de 26 iunie 2025, judecătorul fondului nu a pus în discuţie luarea unor măsuri asiguratorii noi şi chiar reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce priveşte măsurile asiguratorii, a solicitat „menţinerea măsurilor asiguratorii luate faţă de inculpaţi în faza de urmărire penală şi completate în faza judecăţii”.
În concluizie, Înalta Curte constată că în cauză au fost introduse terţele persoane interesate cu trimitere la dispoziţiile legale menţionate, respectiv art. 112 cod penal sau art. 25 alin. 3 cod procedură penală (confiscarea specială, respectiv restabilirea situaţiei anterioare săv.rşirii infracţiunii), însă luarea pentru prima dată a măsurilor asguratorii nu a fost pusă niciodată în discuţia părţilor.
De altfel, faptul că nu au existat dezbateri contradictorii cu privire la luarea unor măsuri asiguratorii rezultă chiar şi din punctul de vedere al procurorului exprimat cu ocazia dezbaterilor, acesta solicitând menţinerea măsurilor asiguratorii luate în faza de urmărire penală (şi completate în faza de judecată, Însă cu privire la această solicitare se constată că nu au fost dispuse măsuri asiguratorii în faza de judecată, ci numai în faza de urmărire penală şi de camera preliminară).
Astfel, instanţa constată că părţile suportă măsurile asiguratorii, poprirea şi sechestrul asigurator asupra bunurilor lor dispuse din oficiu de către instanta de fond prin sentinţa apelată, pronunţată fără punerea în discuţie a acestora şi fără a oferi cadrul legal verificării proportionalitatii ingerinţei conform standardelor de protecţie drepturilor omului, în condiţiile în care aceste măsuri nu a fost puse în discuţie în niciun moment.
Totodată, măsurile asigurătorii luate de instanţă, care evident au vătămat în mod direct drepturile şi interesele părţilor asupra bunurilor aflate in proprietate, nu corespund prevederilor articolul 8 din cuprinsul Directivei 2014/42/UE privind punerea sub sechestru şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor în UE, in care sunt enunţate garanţiile care trebuie oferite persoanelor la care se refera respectiva Directiva, printe care se afla si persoanele afectate in mod direct de măsura inghetarii si/sau confiscării bunurilor, dupa cum urmează: statele membre adopta masurile necesare pentru a se asigura ca persoanele afectate de masurile prevăzute .n prezenta directivă au dreptul la o cale de atac eficace şi la un proces echitabil, în vederea exercitării drepturilor acestora; statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că ordinul de îngheţare a bunurilor este comunicat persoanei afectate cât mai curând posibil după executare; o astfel de comunicare cuprinde, cel puţin succint, motivul sau motivele hotărârii în cauză; atunci când este necesar, pentru a nu periclita cercetarea penală, autorităţile competente pot am.na comunicarea ordinului de îngheţare a bunurilor către persoana afectată; ordinul de îngheţare a bunurilor rămâne în vigoare numai atât timp cât este necesar pentru conservarea bunurilor în vederea unei posibile confiscări ulterioare; statele membre prevăd posibilitatea efectivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt afectate de a ataca ordinul de îngheţare în faţa unei instanţe, în conformitate cu procedurile prevăzute în legislaţia naţională; astfel de proceduri pot prevedea faptul că, atunci când ordinul iniţial de îngheţare a fost adoptat de o altă autoritate competentă decât cea judiciară, un astfel de ordin trebuie înaintat mai întâi spre confirmare sau examinare unei autorităţi judiciare, înainte de a putea fi atacat în faţa unei instanţe; bunurile îngheţate care nu sunt ulterior confiscate sunt restituite imediat; condiţiile sau normele procedurale în temeiul cărora se returnează bunurile respective se stabilesc în legislaţia naţională; statele member adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că orice hotărâre de confiscare a bunurilor este motivată şi că aceasta este comunicată persoanei afectate. Statele membre prevăd posibilitatea efectivă pentru persoana .mpotriva căreia este dispusă confiscarea de a ataca hotărârea de confiscare în faţa unei instanţe; fără a se aduce atingere Directivelor 2012/13/UE şi 2013/48/UE, persoanele ale căror bunuri sunt afectate de hotărârea de confiscare au dreptul de a fi asistate de un avocat, pe întreaga durată a procedurii de confiscare legate de determinarea produselor şi a instrumentelor, pentru a-şi putea exercita drepturile. Persoanele în cauză sunt informate că au acest drept; în cadrul procedurilor menţionate la articolul 5, persoana afectată beneficiază de posibilitatea efectivă de a contesta circumstanţele cauzei, inclusiv elementele concrete de fapt şi probele disponibile pe baza cărora bunurile respective sunt considerate bunuri derivate din activităţi infracţionale; terţii au dreptul de a pretinde un titlu de proprietate sau alte drepturi reale, inclusiv în cazurile menţionate la articolul 6; în cazul în care, ca urmare a unei infracţiuni, victimele formulează pretenţii împotriva persoanei care face obiectul măsurii de confiscare prevăzute în temeiul prezentei directive, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că măsura de confiscare nu împiedică victimele să obţină despăgubiri în baza pretenţiilor formulate.
În speţa însă, instanţa naţională a ignorant în totalitate dispoziţiile Directivei 2014/42/UE, drept dovadă stând faptul că în prezent drepturile şi interesele părţilor sunt afectate prin îndreptarea executării hotării penale împotriva bunurilor lor, cu toate că luarea măsurilor asiguratorii nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, nefiindu-le acordate minimele garanţii constituţionale de a se apăra împotriva măsurilor luate de instanţă împotriva bunurilor aflate în proprietatea lor. (…). În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa supremă a constatat, în mod repetat, în cauzele anterior prezentate, că luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor dobândite de terți este nelegală, dispunând ridicarea acestor măsuri. Cu toate acestea, judecătorul fondului, prin sentinţa apelată, a dispus din nou luarea acelorași măsuri asiguratorii, fără a pune în discuția contradictorie a părților reînființarea măsurilor și fără a ține seama de deciziile anterioare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat caracterul nelegal al acestora.
În consecinţă, Înalta Curte constată că luarea măsurilor asiguratorii pentru prima dată prin sentinţa apelată, fără ca acestea să fi fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, a fost dispusă în mod nelegal astfel încât va dispune ridicarea tuturor măsurilor asiguratorii dispuse prin sentinţa apelată.”
Această soluție confirmă încă o dată că respectarea garanțiilor fundamentale ale procesului penal nu reprezintă o exigență formală, ci o condiție esențială a legalității actului de justiție.
De asemenea, hotărârea pronunțată de Înalta Curte reafirmă protecția de care trebuie să beneficieze terții dobânditori de bună-credință, precum și obligația instanțelor de a realiza un control efectiv al proporționalității măsurilor asigurătorii dispuse asupra patrimoniului acestora.
Activitatea profesională desfășurată de avocat Ingrid Miclăuș-Lemnaru în această cauză evidențiază importanța unei apărări tehnice aprofundate, fundamentate atât pe normele dreptului intern, cât și pe standardele europene privind protecția drepturilor fundamentale, în special în materia confiscării și a măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal.