Situația juridică a persoanelor aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor a constituit de prea puține ori obiectul unor analize de interes public. Faldurile ignoranței sociale nu au putut îndepărta consecințele crizei globale sanitare de ecosistemul dreptului execuțional penal. Astfel, peste limitările specifice regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate (caracterizate per se de ostracism social) au fost suprapuse restricții suplimentare, în vederea protejării sănătății publice (prin măsuri de distanțare socială), fapt care a schimbat într-un mod atipic funcționarea unităților de detenție.
Citește mai departe pe www.juridice.ro →
I. ASPECTE PRELIMINARE
Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (în continuare ”Legea nr. 254/2013”) instituie regimuri de executare bazate pe aprecierea eforturilor persoanelor condamnate de a se conforma exigențelor mediului penitenciar și de a se reintegra în societate.
Conform art. 31 din Legea nr. 254/2013, în ordinea descrescătoare a gradului de severitate[1], regimurile de executare se clasifică în: regim de maximă siguranță; regim închis; regim semideschis și regim deschis.
În momentul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate este repartizată într-o unitate penitenciar, acesteia i se stabilește un regim auster, individualizat în condițiile art. 39 din Legea nr. 254/2013. Ulterior, pe măsura ce execută fracțiuni din pedeapsă și îndeplinește concomitent rigorile comportamentale, situația sa este supună unei reevaluări. Un rezultat pozitiv îi poate conferi persoanei condamnate privilegiul de a beneficia de un regim mai puțin restrictiv, în care, odată cu ”diminuarea interdicțiilor și obligațiilor, vor crește responsabilitățile privind propria conduită”[2].
Totuși, schimbarea progresivă a regimului de executare nu se realizează automat, chiar dacă deținutul are o conduită corespunzătoare și execută în mod normal pedeapsa. Atâta timp cât nu justifică eforturi suplimentare de reintegrare socială și de redresare comportamentală, regimul de executare stabilit la ultima evaluare poate fi menținut pe întreaga perioadă rămasă de executat.
De ce este importantă pentru persoana condamnată instituția schimbării regimului de executare? Pe de o parte, promovarea regimului stimulează persoana condamnată să se întoarcă treptat și responsabil în societate, iar, pe de altă parte, o face eligibilă pentru liberare condiționată (în condițiile art. 99 și 100 din C.pen.), astfel încât să poată beneficia de o scurtare a duratei pedepsei.
II. ANALIZA PROBLEMEI
Schimbarea regimului de executare a pedepsei în cel imediat inferior ca grad de severitate poate fi supus analizei după trecerea unei durate de 6 ani și 6 luni (în cazul pedepsei cu detențiunea pe viață), respectiv a unei cincimi din durata stabilită în hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii (potrivit art. 40 din Legea 254/2013). Împlinirea acestor termene, nu determină ope legis schimbarea regimului.
Actorii implicați în această procedură (comisia de regimuri, judecătorul de supraveghere a privării de libertate ori instanța de judecată) sunt chemați să aprecieze asupra oportunității și temeiniciei promovării regimului, ținând seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și dacă persoana condamnată a avut o bună conduită și dacă a întreprins eforturile necesare în cadrul muncii prestate sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică. Din această perspectivă, în cele ce urmează, vom analiza punctual deficiențele incidente în raport de fiecare condiție evocată:
- natura și modul de săvârșire a infracțiunii
Natura și modul de săvârșire a infracțiunii reprezintă în esență criterii generale de individualizare a pedepsei, fiind prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și c) din Codul penal. De regulă, acestea sunt avute în vedere de către instanța de judecată în procesul de stabilire a felului, duratei și cuantumului pedepsei.
În privința modalității de executare a pedepsei stabilite de instanță, natura și modul de săvârșire a infracțiunii pot influența[3] includerea provizorie a persoanei condamnate într-un anume regim, până definitivarea sa, în condițiile art. 39 din Legea nr. 254/2013.
Deși sunt justificate în procedurile menționate anterior, consider totuși că natura și modul de săvârșire a infracțiunii nu sunt criterii necesare și relevante în analiza oportunității schimbării regimului de executare. Acestea reprezintă mai de grabă o cauză de descurajare a condamnatului în procesul de reintegrare. Practic, cu fiecare ocazie în care organele judiciare vor fi chemate să aprecieze asupra oportunității schimbării regimului de executare, acestea vor avea în vedere, printre altele, natura și modul de săvârșire a infracțiunii pentru care deținutul a fost condamnat (criteriu care nu poate fi reactualizat în raport de noua conduită). Astfel, subiectul realizează încă de la început că încadrarea sa într-un sistem de reguli mai puțin restrictive nu va depinde vreodată de conduita adoptată pe parcursul derulării executării pedepsei, ci de faptele sale anterioare, pe care oricum nu le mai poate influența în niciun fel.
Mai mult, marea majoritate a soluțiilor de condamnare cu executare sunt dispuse atunci când pedepsele stabilite depășesc durata de 3 ani de închisoare. Or, în cazul infracțiuni pentru care legea prevede închisoarea mai mare de 3 ani, în mod evident că pericolul social creat de faptă este unul destul de ridicat. Din acest motiv, deținutul va fi întotdeauna împiedicat în a solicita trecerea la un regim de severitate inferior, întrucât natura și gravitatea infracțiunii săvârșite vor constitui un impediment permanent. În același sens au considerat și unele instanțe, respectiv că ”dacă s-ar admite această ipoteză ar însemna ca niciodată persoanele condamnate pentru infracțiuni extrem de grave să nu poată executa pedepsele în regimuri inferioare ca severitate”[4].
De asemenea, dacă aceste criterii ar fi într-adevăr utile în procedura supusă analizei, nu observ rațiunea pentru care nu sunt prevăzute de legiuitor și în cazul liberării condiționate, căci și această instituție este tot o formă de individualizare a executării pedepselor privative de libertate (având în vedere localizarea[5] în conținutul Codului penal și a Legii nr. 254/2013).
Problema este una relevantă întrucât, nu de puține ori, instanțele[6] au respins plângerea deținutului și au menținut regimul de executare stabilit de comisia din penitenciar pentru simplul fapt că legea impunea să se țină cont și de un criteriu subiectiv – ”natura și modul de săvârșire a infracțiunii”, deși persoana condamnată avusese un comportament exemplar pe toată perioada încarcerării.
- participarea la activități productive, educative și de resocializare
În ceea ce privește condiția ca deținutul să facă dovada că a depus ”eforturi necesare în cadrul muncii prestate sau că s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică”, apreciem că aceasta este parțial incompatibilă (obiectiv) cu actualul context pandemic, caracterizat per se prin măsuri de izolare socială.
Chiar înaintea acestei crize sanitare, preexistau o multitudine de impedimente în desfășurarea activităților lucrative de către populația carcerală, unul dintre acestea fiind lipsa personalului care să escorteze, să asigure paza și să supravegheze deținuții la locul de activitate. Problema s-a acutizat în contextul pandemic, deoarece în urma îmbolnăvirii personalului au fost diminuate considerabil efectivele umane ale penitenciarului. În condițiile date, încheierea contractelor de prestări servicii între entitățile externe și unitatea penitenciar a devenit aproape imposibilă, fapt care a constituit pentru deținuți un impediment în dovedirea perseverenței în cadrul muncii.
De asemenea, odată cu decretarea stării de urgență, la nivel național au fost implementate măsuri în vederea asigurării sănătății publice. Unele dintre acestea au fost prevăzute în Decretul Președintelui României nr. 195/2020, respectiv nr. 240/2020: suspendarea[7] activităților productive, lucrative, a programelor educaționale, psiho-socio-culturale și de calificare profesională în care erau implicate persoanele private de libertate. Or, din perspectiva dreptului execuțional penal, aceste restricții au fost traduse prin anihilarea oricăror posibilități de a mai obține credite, recompense sau zile câștigate prin muncă (și implicit lipsa oricăror mențiuni în rapoartele de activitate). Practic, situația a indus ideea că deținuții au adoptat o „conduită stagnantă”, lipsită de orice stăruință de redresare comportamentală. Însă, această atitudine nu reprezenta voința reală a persoanelor custodiate, ci a fost un efect al restrângerilor adoptate la nivel comunitar.
Ulterior, pe durata stării de alertă[8], activitățile au fost reluate la o frecvența redusă, tocmai pe considerentul protecției sănătății publice. Numărul punctelor de lucru a scăzut, capacitatea lor de funcționare era diminuată, și corelativ, disponibilitatea necesară de resurse umane era una limitată. Mai mult, participarea deținuților la astfel de activități depindea exclusiv de decizia administrației unității de deținere. În consecință, șansa de a-și dovedi în fapt perseverența în muncă a aparținut doar celor aleși, restul populației carcerale fiind într-o imposibilitate obiectivă de a participa la astfel de activități. Chiar Administrația Națională a Penitenciarelor a recunoscut[9] că ”scăderea activității persoanelor custodiate a avut drept cauză măsurile de protejare a sănătății dispuse la nivelul sistemului penitenciar în context pandemic”.
În schimb, participarea deținuților la programe educative, de consiliere psihologică și de resocializare nu a fost condiționată decât de propria manifestare de voință. Din această cauză, pe perioada stării de alertă, Administrația Națională a Penitenciarelor a înregistrat[10] o evoluție remarcabilă a numărului de persoanelor private de libertate înscrise la acest tip de activități. Interesul ridicat de socializare a determinat autoritățile să impună noi măsuri pentru a preveni răspândirea bolilor infectocontagioase în penitenciare. Astfel, potrivit art. 61 din Legea nr. 55/2020, activitățile urmau a fi organizate în grupuri restrânse, cu purtarea echipamentului de protecție individuală, cu respectarea regulilor de distanțare socială și în limita timpului minim prevăzut de lege. O parte din penitenciare au fost dotate cu echipamente care au făcut posibilă desfășurarea programelor în regim online, în grupuri restrânse, cu consecința prelungirii duratei lor. Or, și acest fapt a determinat o îngreunare în dovedirea stăruințelor reintegrative: concret, în termenul de reanalizare fixat (care nu poate fi mai mare de 1 an, conform art. 40 alin. 14 din Legea nr. 254/2013), deținutul trebuia să depună eforturi în a acumula cât mai multe credite, recompense și zile de muncă câștigate; însă, dacă acest moment se întâmpla să fie fixat cât timp programul încă era în derulare, deținutul nu putea face dovada stăruinței sale pentru că de obiecei creditele aferente erau acordate în momentul finalizării/ absolvirii cursului.
Care este importanța reală a participării deținutului la aceste activități și/sau programe? Prin munca prestată, prin calificările profesionale obținute și prin programele educaționale absolvite, persoanele private de libertate urmăresc atât un scop imediat – promovarea regimurilor de executare; cât și unul mediat – liberarea lor condiționată și dovedirea redresării comportamentale în mediul social. Aceste activități reprezintă așadar indicatorul principal al reducerii pedepsei, prin aplicarea liberării condiționate.
Contextul pandemic a avut influențe de ineficace asupra ficțiunii juridice prevăzute la art. 96 din Legea nr. 254/2013, în sensul în care a anihilat orice posibilitate de ”scurtare” a perioadei de detenție. Deținuții au fost astfel forțați de împrejurări să „execute la zi” pedepsele stabilite prin hotărârile definitive de condamnare. Beneficiul[11] deși era unul relativ, în sensul că devenea operabil doar în situația în care liberarea condiționată era acordată prin hotărârea instanței, putea influența pozitiv promovarea unui anumit regim de detenție.
În consecință, procedura de schimbare a regimului de executare nu ar trebui să comporte automatisme de tipul: lipsa unor mențiuni în raportul de activitate = lipsa eforturilor deținutului în cadrul munciiprestate și pasivitate în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare, de intervenție educativă și terapeutică. Consider că organele judiciare ar trebui să țină cont de faptul că:
- în perioada 16.03.2020 – ianuarie 2022, activitățile lucrative și de resocializare intermediate de unitatea penitenciar au fost afectate (așa cum au procedat unele instanțe[12]). Persoanele condamnate au fost în imposibilitatea obiectivă de a-și demonstra perseverența în cadrul muncii;
- ar trebui identificate noi criterii de evaluare, care să țină cont de voința reală a deținutului. În acest sens, ținând cont de rigorile actuale, am identificat două alternative:
- manifestarea de voință exprimată (eventual prin cereri de a participa la activități de orice natură, de a fi scos la muncă etc.). Acest aspect prezintă importanță pentru că, în continuare, repartizarea în cadrul unor activități și programe este dependentă exclusiv de decizia administrației unității penitenciar;
- evaluarea să se realizeze numai prin prisma participării la activitățile generatoare de credite[13], a căror înscriere nu este dependentă de deciziile administrației penitenciarului.
- buna conduită
Potrivit art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, buna conduită a deținutului este raportată la recompensele[14] primite și la acţiunile care indică o constantă pozitivă a comportamentului (lipsa unor sancțiuni).
Recompensele[15] constituie un mijloc de individualizare a pedepsei privative de libertate, iar conform art. 98 din Legea nr. 254/2013, acestea se acordă ”persoanelor condamnate care au o bună conduită și care au întreprins eforturile necesare în cadrul muncii prestate sau în cadrul activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale li se acordă, prin procedura stabilită prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor”. Raportat la modul de acordare, condiția bunei conduite în promovarea regimului de executare este dependentă de aceleași criterii prevăzute în secțiunea anterioară, respectiv participarea deținutului la activități productive, educative sau de resocializare. Din această perspectivă, considerentele evocate supra își vor găsi aplicabilitate și în prezenta secțiune.
În ceea ce privește sancțiunile, consider că în analiza oportunității schimbării regimului de executare ar trebui să aibă în vedere doar abaterile incidente perioada analizată (care nu poate fi mai mare de un an, conform art. 40 alin. 14 din Legea nr. 254/2013). Însă, în practica judiciară am observat că tendința e aceea de a avea în vedere conduita deținutului adoptată de la momentul încarcerării până în momentul ultimei analize. Nu sunt de acord cu această modalitate întrucât:
- chiar și existența unei singure sancțiuni aplicate (indiferent de gravitatea ei) în întreaga perioadă executată ar putea constitui un motiv permanent de respingere în încadrarea deținutului într-un sistem de reguli mai puțin restrictive; promovarea nu va depinde vreodată de conduita adoptată pe parcursul perioadei analizate, ci de faptele sale anterioare, pe care oricum nu le mai poate influența în niciun fel;
- autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de instanța de judecată cu privire la plângerea formulată de deținut împotriva deciziei comisiei penitenciarului de schimbare a regimului de executare (atunci când instanța a reținut în considerente și situația sancțiunilor aplicate pentru abaterile săvârșite de deținut în perioada analizată).
- menținerea legăturilor cu mediul de suport în contextul pandemic
Deși nu este o condiție prevăzută de lege, practica judiciară[16] în materia dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 254/2013 reține totuși că legătura persoanei private de libertate cu mediul de suport poate constitui un motiv de promovare a regimurilor execuționale (poate avea natura unei condiții supletive), întrucât interacțiunea umană este o componentă importantă în evoluția comportamentală a deținuților.
Referitor la acest subiect, pe perioada stării de urgență, cele două Decrete[17] au prevăzut că ”exercitarea dreptului de a primi vizite, exercitarea dreptului la vizită intimă, exercitarea dreptului de a primi bunuri prin sectorul vizită, cât și recompensele constând în permisiunea de ieșire din penitenciar se suspendă”[18]. Însă, „pentru menținerea legăturii cu mediul suport se majorează durata și numărul de convorbiri pentru persoanele condamnate aflate în regimul de maximă siguranță, la maximum 45 de minute pe zi, iar pentru persoanele condamnate aflate în regim închis, semideschis, deschis, regim provizoriu sau pentru cei care nu au regimul stabilit, la maximum 75 de minute pe zi. Dreptul deținuților la convorbiri on-line, indiferent de situația disciplinară și periodicitatea legăturii cu familia, se suplimentează corespunzător numărului de vizite la care au dreptul conform regimului de executare”.
Măsurile compensatorii se doreau a fi eficiente și proporționale cu situația care a determinat instituirea lor. Realitatea a dovedit însă că aceste soluții au reprezentat impedimente veritabile în atingerea scopului propus, întrucât nivelul minim de contact cu mediul de suport a devenit aproape inaccesibil.
În concret, pentru a iniția un apel telefonic mobil național, persoanei condamnate i se percepea un tarif[19] de circa 0,5 lei/ minut. Dacă se dorea a fi valorificat beneficiul acordat prin Decret, contravaloarea serviciilor de telefonie ar fi însumat 1.125 lei/ lună. Costurile mult prea ridicate, care nu puteau fi susținute de situația financiară a deținutului, imprevizibilitatea situației pandemice și dorința de a cunoaște starea clinică a membrilor familiei, au calificat soluția drept neproporțională față de nevoile reale.
De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a Decretului nr. 240/2020, s-a încercat reglarea situației, în sensul în care, „prin derogare de la prevederile legale, pe durata stării de urgență persoanele fără mijloace bănești au dreptul de a utiliza, pentru achiziționarea de bunuri și produse alimentare, precum și pentru efectuarea convorbirilor telefonice, inclusiv suma de bani reprezentând cota de 10% din venit, consemnată pe numele acestora, la Trezoreria Statului, cu excepția sumei necesare plății transportului până la domiciliu, la punerea în libertate”[20]. Or, premisa dispunerii de aceste bonificații o constituia preexistența unor sume de bani obținute din activitățile lucrative desfășurate anterior contextului pandemic[21]. Per a contrario, deținuții care nu au primit fonduri din partea apropiaților; cei care nu fuseseră încarcerați înainte de 14.04.2020; cei care au refuzat să muncească și cei care erau inapți clinic să participe la astfel de programe au fost în imposibilitatea de conserva legăturile cu mediul suport timp de 60 de zile.
III. CONCLUZII
Controlul obsesiv în numele sănătății publice, exercitat prin ostracism social și printr-o serie nesfârșită de limitări suplimentare asupra persoanelor private de libertate, generează în continuare consecințe deosebite asupra situației lor juridice. Privite în ansamblu, măsurile sunt de natură a dizolva legătura socială, de a împiedica evoluția de redresare comportamentală a condamnatului și impun un regim de singurătate, în contradicție cu scopul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 254/2013, acela de a reintegra cu celeritate în societate deținuții care dovedesc că au adoptat o atitudine corectă față de ordine de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă.
În contextul pandemic, dovedirea perseverențelor nu trebuie să se raporteze numai la aspectele consemnate în rapoartele de activitate, ci și la manifestarea reală de voință a condamnatului. Lipsa unei evaluări temeinice va conduce întotdeauna la menținerea regimului de executare preexistent motivată de pretextul că perioada de timp petrecută în conformitatea rigorilor actualului regim de executare este insuficientă pentru a cunoaște aprofundat comportamentul deținutului, având în vedere eforturile sale reduse cantitativ.
Astfel, odată cu această situație de criză, apreciez că se impun soluții legislative noi, care să mute radical accentul pe forme mai puțin invazive de control, dublate de programe educative personalizate, de responsabilizare și de creare a unui climat de justiție socială.
[1] Acestea se diferențiază între ele în funcție de gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor condamnate, de modul de acordare a drepturilor, de desfășurare a activităților, precum și de condițiile de detenție.
[2] A se vedea: I. Chiș, Al. B. Chiș, Executarea sancțiunilor penale. Curs universitar, ediția a II-a revăzută și adăugită, ed. Universul Juridic, București, 2021, pag. 399
[3] A se vedea: art. 34 alin. 3; art. 36 alin. 2; art. 37 alin. 2; art. 38 alin. 2 din Legea nr. 254/2013.
[4] A se vedea: Sentința penală definitivă nr. 2300/2020 pronunțată în data de 05.11.2020 de către Judecătoria Giurgiu, Secția penală, disponibilă în integralitate pe www.rolii.ro
[5] A se vedea: Capitolul V, Secțiunea a 6-a din Codul penal, respectiv Titlul III, Capitolul VIII din Legea nr. 254/2013.
[6] A se vedea: Sentința penală definitivă nr. 1415/2021 pronunțată în data de 09.09.2021 de către Judecătoria Brașov, disponibilă pe www.rolii.ro – extras din hotărâre ”Cu toate acestea, chiar dacă petentul a avut un comportament corespunzător şi s-a implicat în desfăşurarea activităţilor şi programelor în măsura în care i-au permis starea de sănătate şi restricţiile incidente, instanţa apreciază că la acest moment criteriul prevăzut de art. 40 alin. (5), sus-citat, referitor la natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, nu este de natură a determina schimbarea regimului de executare în cel mai puţin restrictiv, raportat la gravitatea faptei pentru comiterea căreia execută pedeapsa – pornografie infantilă, la modul de săvârşire al acesteia precum şi la perioada pe care o mai are de executat din pedeapsa de 9 ani închisoare, care expiră în termen la data de 17.02.2025.”; în același sens a se vedea și Sentinţa penală nr. 414/2021 pronunțată la data de la 30.03.2021 de către Judecătoria Târgu Jiu, disponibilă pe www.rolii.ro.
[7] A se vedea: Raportul anual de activitate 2020, întocmit de Administrația Națională a Penitenciarelor, disponibil pe http://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2021/05/Raport-de-activitate-al-Administrației-Naționale-a-Penitenciarelor-pe-anul-2020.pdf – ”Scăderea gradului de încasare a veniturilor proprii ca urmare a închiderii punctelor de lucru, măsură care a fost adoptată la nivelul sistemului penitenciar în vederea prevenirii și limitării infecției cu virusul SARS-CoV-2.”
[8] A se vedea: Hotărârea Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență nr. 24/2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS- CoV-2;
[9] A se vedea: Raportul anual de activitate 2020 întocmit de Administrația Națională a Penitenciarelor, disponibil pe http://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2021/05/Raport-de-activitate-al-Administrației-Naționale-a-Penitenciarelor-pe-anul-2020.pdf, pag. 37
[10] A se vedea: Raportul anual de activitate 2020 întocmit de Administrația Națională a Penitenciarelor, disponibil pe http://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2021/05/Raport-de-activitate-al-Administrației-Naționale-a-Penitenciarelor-pe-anul-2020.pdf, pag. 38
[11] În ipoteza în care deținutul refuză să muncească, atunci când el este apt, manifestarea sa de voință nu va fi considerată abatere disciplinară, dar această conduită se va înscrie într-un proces-verbal întocmit de o Comisie de selecționare la muncă, care se depune la dosarul persoanei condamnate, și care va fi luat în considerare în momentul în care se va individualiza menținerea ori schimbarea regimului execuțional într-unul mai ușor, precum și la evaluarea îndeplinirii condițiilor pentru liberarea condiționată (art. 188 alin. 5 din Regulamentul de aplicare a legii nr. 254/2013).
[12] A se vedea: Sentința penală definitivă nr. 789/2021 pronunțată la data de 18.06.2021 de către Judecătoria Oradea; Sentința penală nr. 2688/2021 pronunțată la data de 20.12.2021 de către Judecătoria Giurgiu.
[13] A se vedea: Sentința penală definitivă nr. 789/2021 pronunțată la data de 18.06.2021 de către Judecătoria Oradea; Sentința penală nr. 2688/2021 pronunțată la data de 20.12.2021 de către Judecătoria Giurgiu – ”în ceea ce privește stăruința în muncă sau în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, este adevărat că în ultima perioadă de timp, urmare măsurilor medicale impuse pentru limitarea efectelor pandemiei COVID 19, punctele de lucru pentru beneficiari extern au fost închise, însă, deținutul are toate posibilitățile să participe la activități educative generatoare de credite”.
[14] A se vedea: art. 98 din Legea nr. 254/2013, tipurile de recompense ce se acordă deținuților sunt: ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior; suplimentarea numărului convorbirilor on-line; suplimentara drepturilor la pachete și/sau vizite; suplimentarea dreptului la vizită intimă; permisiunea de ieșire din penitenciar.
[15] A se vedea: art. 1 din Metodologia A.N.P. din 30.04.2013 privind acordarea recompenselor pentru persoanele aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor, pe baza Sistemului de creditare a participării deținuților la activități și programe de educație, asistență psihologică și socială, la activități lucrative și în situații de risc, publicată în Monitorul Oficial nr. 353 din 14.06.2013
[16] A se vedea: Sentința penală definitivă nr. 2662/2021 pronunțată la data de 19.11.2021 de către Judecătoria Sector 5 București; Sentinţa penală nr. 1369/2021 pronunțată la data de 18.11.2021 de către Judecătoria Oradea; Sentința penală definitivă nr. 399/2020 pronunțată la data de 14.05.2020 de către Judecătoria Satu Mare;
[17] A se vedea: art. 47 alin. 1 și 2 din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020, respectiv art. 70 din Decretul Președintelui României nr. 240/14.04.2020
[18] A se vedea: art. 47 alin. 1 și 2 din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020, respectiv art. 70 din Decretul Președintelui României nr. 240/14.04.2020)
[19] Tarifele percepute sunt diferite, în funcție de unitatea de detenție în care este încadrată persoana condamnată privată de libertate
[20] A se vedea: art. 70 alin. 3 din Decretul Președintelui României nr. 240/2020. Dorim să menționăm că utilizarea cotei de 10% din venitul consemnat pe numele deținutului la Trezoreria Statului nu se raporta la întreg salariului obținut (100%), ci la un procent de 40% din acesta, conform condițiilor de repartizare prevăzute la art. 87 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 254/2013. Altfel spus, condamnatul care, anterior instituirii stării de urgență, a obținut cel puțin un salariu de bază minim brut pe economie (2.230 lei) putea efectua apeluri telefonice în limita sumei de 89,2 lei. Practic, în situațiile de tensiune de la debutul pandemic, relația cu familia se presupune că putea fi menținută în maxim 5 minute de convorbiri telefonice pe zi.
[21] Rezultă că destinatarul normei este exclusiv persoana care se afla în penitenciar, anterior instituirii stării de urgență, și care a putut participa la astfel de programe.